Ruby a participat la emisiunea Survivor România, de la Kanal D. Cântăreața a vrut să își testeze limitele și să vadă cât poate rezista în condițiile grele din Republica Dominicană. Vedeta a făcut parte din echipa Faimoșilor și a încercat să rămână cât mai mult timp în competiție.
De mai bine de două săptămâni, Ruby a părăsit emisiunea Survivor România din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut, cât timp a fost acolo. De când a ajuns în România, artista nu se mai poate opri din mâncat și încearcă să își revină. (CITEȘTE ȘI: RÂZI CU LACRIMI! RUBY A EXAGERAT CU SOLARUL ȘI S-A BRONZAT PREA MULT. IREAL CUM ARATĂ ACUM)
În timpul în care a fost în Republica Dominicană, Ruby s-a confruntat cu probleme mari de sănătate, din cauza codițiilor de acolo. Aceasta a ajuns de două ori la spital și s-a speriat destul de rău.
„Am fost de două ori în spital, am stat trei zile cu perfuzii, mi-am revenit, m-am întors la joc și n-a durat mult, am ajuns într-o noapte din nou la urgență. Sensibilitatea mea cea mai mare și durerea cea mai aprinsă era lipsa hranei, simțeam că mor de foame! Simțeam că am palpitații înainte de fiecare traseu. Hrana era puțină, aproape că nu mâncam, stăteam ore în șir în soare și aveam foarte mari emoții de fiecare dată, orice om normal s-ar simți la fel probabil”, a declarat Ruby pentru VIVA!
După competiție, cântăreața s-a întors cu destul de multe kilograme în minus, iar acum încearcă să se refeacă după experiența dură pe care a trăit-o.
„Am slăbit cel puțin patru kilograme, m-am cântărit în spital și aveam 44 de kilograme. De alimentație nu vine vorba, putem vorbi însă de lipsa ei. Orezul era un lux pe care ni-l permiteam foarte rar, în cantități foarte mici. Cocosul, în schimb, nu se termina niciodată. Doar că mie mi-a interzis doctorul să-l consum și oricum, nu-mi plăcea, aveam senzația că mestec lemn oricând luam câte o gură”, a mai declarat Ruby.